Stiri

Guvernul a modificat unele prevederi ale Codului Fiscal

Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri, 23 iunie, o ordonanta de urgenta care modifica si completeaza Codul fiscal, a anuntat ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu. „Unul din rolurile acestei legi este de a aduce sistemul de taxe si impozite din Romania in zona normalitatii. In aceasta discutie privind largirea bazei de impozitare, aducem in zona normalitatii venituri de genul veniturilor non-salariale, intre care veniturile realizate de PFA-uri, veniturile realizate prin sistemul drepturilor de autor, care au fost formule utilizate /.../ pentru a evita plata tuturor taxelor si impozitelor” a declarat ministrul Finantelor Publice.

Sebastian Vladescu a declarat ca modificarile aprobate vizeaza diminuarea de la 40% la 20% a cotelor de cheltuiala forfetara acordata la calculul venitului net anual din drepturi de proprietate intelectuala. De asemenea, ministrul Finantelor Publice a precizat ca baza de calcul a acestor contributii este limitata la cinci salarii medii pe economie, asa cum este stabilit in bugetul de asigurari sociale, „astfel incat pe de o parte taxarea sa nu fie excesiva, pe de alta parte fiecare sa contribuie la sistemul de pensii si la fondul de somaj”.

Totodata, ministrul a mai precizat ca tichetele de masa, de vacanta, cadou, si de cresa vor fi taxate cu 16%, iar dobanzile bancare, indiferent de tipul de cont, veniturile din piata de capital, din operatiuni pe piata monetara sau valutara vor fi impozitate cu 16%.

Prin aplicarea masurilor adoptate astazi, vor fi economisite fonduri echivalente cu aproximativ 0,3% din valoarea PIB, a mai precizat ministrul Finantelor Publice, adaugand ca noile masuri se vor aplica incepand cu 1 iulie 2010.

Alte prevederi ale actului normativ aprobat miercuri se refera la impozitele si taxele locale; astfel a fost propusa instituirea unei taxe de solidaritate pe cladiri. Vor fi aplicate urmatoarele impozite:

  • 50% din impozitul datorat in anul 2010 pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;
  • 100% din impozitul datorat in anul 2010 pentru a doua cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;
  • 200% din impozitul datorat in anul 2010 pentru cea de-a treia cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu.